Acest material salvează orice telefon de lichide dăunătoare

de: Daniel Ștefan
16 04. 2018

Materialul rezistent la orice a devenit realitate. Dacă va fi inclus în componența electronicelor, nu-ți vei mai face griji că apa sau alte lichide îți vor strica telefonul.

Rareori se întâmplă să ai un gadget și performant și rezistent la apă, așa că, de multe ori, preferi sî renunți la caracteristica waterproof, dar să ai componente hardware calitative. Accidentele nu pot fi însă împiedicate mereu, așa că se poate întâmpla ca iPhone-ul tău, sau orice alt smartphone foarte scump să ia un nedorit contact cu apa sau alte lichide.

Imaginează-ți cum ar fi ca toate electronicele să fie făcute dintr-un material rezistent la orice lichid. Câțiva cercetători de la Universitatea din Michigan s-au gândit îndelung la un asemenea material și, într-un final au reușit să-l creeze.

O să te scutesc de denumirile complicate ale componentelor chimice folosite de cercetători, dar materialul a fost botezat F-Poss și este „everything proof”, adică rezistent la orice, spun creatorii materialului. F-POSS are o energie de suprafață extrem de scăzută, ceea ce înseamnă că nimic nu se lipește sau se „magnetizează” de material, nici măcar substanțele lipicioase.

Componența lui F-POSS este formată din două ingrediente și sunt atât de bine combinate, încât îi conferă durabilitate și abilitatea de a respinge orice lichid: apă, ulei și orice lichid agregat din acestea.

Din păcate, acest material nu va fi momentan disponibil pentru industrii, pentru că F-POSS este foarte rar și scump. Problema costurilor ar putea fi îndreptată cu timpul, dar va fi un serios competitor pentru fabricanții de materiale plastice. Totuși, industria electronicelor ar fi prima care ar putea beneficia de pe urma materialului revoluționar.

Mai ai de așteptat până să ai un Samsung ultra performant sau un iPhone complet rezsitent la factorii de mediu. Până atunci, va trebui să te mulțumești cu telefoanele CAT, rezistente la apă, praf și șocuri. Acestea nu sunt prea elegante, dar rezistența rareori vine la pachet cu un desgn delicat. Telefoanele CAT sunt ideale pentru cei care lucrează în condiții vitrege, cu praf și umiditate crescute sau pe șantiere.